Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o. (Psalmul 101:10)
Minunile se întâmplă în Cer, dar se reflectă pe pământ, în oameni şi în lucrurile pe care ei le fac. Omul sfinţeşte locul.
Un astfel de loc este Valea Screzii, acolo unde misiunea socială a părintelui Nicolae Tănase oferă, de 25 de ani, o viaţă nouă copiilor, mamelor singure, bătrânilor, oamenilor cu dizabilităţi.
Valea Screzii miroase a parfum. Nu de crin, nu de trandafiri, ci a parfumul binefacerii.
A nu spune povestea acestei Văi a Plângerii ar fi un sacrilegiu. Avem misiunea să fim glasul miilor de suflete ce s-au născut aici şi prima, şi a doua oară.
Filmul Scrum va spune povestea minunii de la Valea Screzii şi Valea Plopului, cea mai frumoasă utopie a României. O poveste despre un campion născut din cenuşă.
Află mai multeValea Screzii
Unii cred că Raiul s-ar fi aflat pe suprafaţa vechii Mesopotamii. De fapt, el se găseşte la două ore distanţă de Bucureşti. Un loc unic, în care bătălia dintre Binele şi Rău se duce zilnic, şi se decide - graţie unor oameni speciali - în favoarea primului. Un loc în care renunţarea nu este o opţiune.
Frumuseţe şi diformitate. Fericire şi suferinţă. Deznădejde şi speranţă. Boală şi viaţă. Singurătate şi comuniune. Valea Screzii este un tărâm al contrastelor. Dar şi platoul de filmare pentru cel mai important Regizor al lumii: Dumnezeu.
În 2020, după 26 de ani de tribulaţii şi triumfuri nebănuite trăite aici, punem reflectoarele pe Valea Screzii şi vom spune povestea ei întregii lumi.
Citeşte povestea Văii ScreziiCronologie
1979
Părintele Nicolae Tănase se stabileşte în Valea Plopului, la o aruncătură de băţ de Valea Screzii. Un an mai târziu îşi construieşte biserica, noaptea, sub nasul puterii comuniste
1989
Are loc Revoluţia Română, detonând “bomba cu ceas” din orfelinatele româneşti. Orfanii români devin o atracţie occidentală, dar şi un incomod subiect media
1994
Părintele Nicolae Tănase iniţiază în Valea Screzii un proiect social menit să ajute copiii abandonaţi şi orfanii României
2000
Fără nici un ajutor din partea Statului Român, dar sprijinit de buni samariteni din întreaga lume, Părintele Tănase realizează un complex de 28 de facilităţi sociale pentru sute de oameni în nevoie
2017
Regizorul Andrei Negoiţă Zagorodnâi află despre orfanii din Valea Screzii, le cunoaşte greutăţile şi decide să demareze o strângere de fonduri prin care să realizeze Filmul Scrum şi să spună lumii povestea unică a fenomenului de aici
Poate că imaginile fac cât mii de cuvinte, însă lacrimile și victoriile mărunte - în realitate, imense - ale unor suflete părăsite, sunt dincolo de orice descriere posibilă. Fiecare zi petrecută în Valea Screzii este o bătălie cu o soartă care nu face favoruri. De aici se ridică învingătorii, aici se călește spiritul, aici se testează tăria.
Videoclipul alaturat, în care apar celebrităţi precum George Ogăraru - unul dintre oamenii care au ajutat Valea Screzii şi Valea Plopului - şi omul de la care a plecat totul, părintele Nicolae Tănase, vrea să convingă oamenii să vină alături de noi.
Clipul nostru vă introduce în atmosfera din Valea Screzii, folosind imagini de arhivă realizate timp de 20 de ani de către Cristi Dinu, un localnic stabilit aici în 1997, ca ajutor al Părintelui Nicolae Tănase. Un pictor de icoane devenit cameraman și editor video, Cristi a documentat drama sfâșietoare a screzenilor, în peste 340 de ore de filmare. Noi vă oferim 5 minute cât o eternitate.
Ambasadori
George Ogăraru
PlayPărintele Tănase
PlayCristi Dinu
PlayAndreea Ogăraru
PlayMelon Gibson
PlaySuntem o echipă mică, iar orice vot de încredere contează. Îți mulțumim pentru alegerea de a distribui povestea filmului SCRUM şi de a fi ambasadorul proiectului! Te poți abona la newsletter sau urmăreşte evoluţia proiectului pe scrumfilmul.ro şi pe canalele noastre de socializare.
Site deținut de Asociația 7 CUVINTE