„SCRUM” este o poveste de Hollywood
Cumpără cartea
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/4967-scrum
Recenzii:
Astfel de poveşti sunt peste tot în România. Numai că nu sunt descoperite, nu sunt văzute de nimeni, fiindcă trăim în ele, ne amestecăm vrând-nevrând cu scenariul lor, care e scenariul vieţii noastre abătute, agonizante, cenuşii. E, în primul rând, povestea supravieţuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am învăţat de la Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare. Intrasem ilegal în Statele Unite, fiindcă nu obţinusem viză. Am fost un emigrant ca atâţia alţii, la începutul anilor ’90. Viaţa unui emigrant este viaţa unui abandonat. Altfel spus, o traumă pe care o porţi în tine tot timpul şi care îţi ghidează mişcările. Am vrut să exorcizez această traumă şi am regizat filmul „7 CUVINTE” tocmai pentru a putea spune „povestea unui învingător”, adică a Părintelui Calciu, la rândul său un emigrant, un abandonat. Rememorând firul acestei teme, constat că ea m-a purtat prin locuri speciale pentru a întâlni oameni cu care împărtăşeam convingeri sau care îmi puteau lămuri sensul existenţial. Am regizat filmul despre Părintele Calciu, ca să înţeleg mai bine povestea unui abandonat, a unui expulzat, în condiţiile în care el era un om valoros, un mărturisitor şi însăşi conştiinţa României într-o perioadă în care bisericile erau demolate de Ceauşescu, şi nu erau voci care să se împotrivească. Deloc întâmplător, şi cam în acelaşi timp, Sergiu Ciocârlan a scris o carte despre Părintele Calciu, intitulată „Mărturisitorul de care vă temeţi” (Paltin – Petru Vodă, 2014).
Nu ne cunoşteam pe-atunci. Cu prilejul regizării filmului, eu l-am întâlnit pe Părintele Nicolae Tănase, care fusese elev al Părintelui Calciu la Seminarul Teologic „Radu Vodă” din Bucureşti. Sergiu Ciocârlan, la rândul lui, cu ocazia scrierii cărţii, l-a cunoscut pe Părintele Sorin-Paul Grecu din Londra, căruia Părintele Calciu îi fusese diriginte. Similitudinile nu se opresc aici. Părintele Nicolae Tănase iniţiase un proiect, alături de poetul Ioan Alexandru şi Părintele Ioan Moldovan, de salvare a copiilor care erau sortiţi avortului. Aşadar, tot despre abandon, marea problemă a României. Părintele Sorin-Paul Grecu este şi el un refugiat, din 1992, când a obţinut azil politic în Anglia, fiind dezamăgit de neocomunismul din România, de rapacitatea noilor structuri politice, care au condus la dezastrul în care ne aflăm acum. În biserica „Sf. Apostol Pavel şi Toţi Sfinţii Români” din Londra, unde este paroh, am făcut proiecţia filmului „7 CUVINTE”. A fost prima proiecţie într-o biserică şi am avut senzaţia nedezminţită că doar Biserica îşi poate apleca privirea cu durere şi dragoste asupra emigranţilor, asupra abandonaţilor.
Inspirat din realitate, SCRUM trage vălul de pe fața unor vieți extraordinare. Copilul simplu, de la ţară, care trebuia să fie avortat devine – datorită unei roți stricate, veritabilă întorsătură a vieţii - unul dintre campionii sportului mondial. Parcursul lui, de la abandon la glorie, se intersectează cu figurile a doi mari duhovnici români - părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi învăţăcelul său, părintele Nicolae Tănase, şi cu vieţile celor care au fost în postura lui: paria ai societăţii româneşti.
Astfel, toate aceste aspecte sunt complementare şi creează un itinerar pe care l-am acceptat ca fiind chiar binecuvântarea lui Dumnezeu. Eu am avut această intuiţie că drumul meu intersectează Valea Screzii, această Vale a Plângerii din România, dar totodată o Vale a Milei pe care Biserica o face cu cei abandonaţi.
Aşa s-a născut proiectul filmului „SCRUM”, unde îmi propuneam să scot de sub preş problema copiilor abandonaţi, bătuţi, abuzaţi sexual, situaţia mamelor abuzate, alungate de-acasă, a bătrânilor fără nicio speranţă de viaţă, adică a tuturor acelora care găsiseră adăpost în Valea Screzii, prin mila Bisericii şi a Părintelui Nicolae Tănase. I-am vorbit Părintelui Nicolae Tănase despre acest proiect şi a fost de acord. Dar era nevoie de poveste. Totul ar fi rămas la stadiu de draft, dacă nu ar fi fost povestea. Iar ca povestea să aibă succes, trebuie să crezi în ea, trebuie s-o simţi. Părintele Sorin-Paul Grecu îmi prilejuise o primă întâlnire cu Sergiu Ciocârlan în 2017, pe 27 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, atunci când aveam să ne cunoaştem în biroului Părintelui Mihai Hau, consilier patriarhal şi fost coleg de Seminar şi Institut Teologic cu cel supranumit „demolatorul lui Lenin”.
Aşa că, în 2019, am plecat la Brăila, special pentru a-i propune să facă un scenariu pentru un film de lung-metraj, un film care să le vorbească tuturor, atât unui om din China, cât şi unui hispanic, unui american, unui român, despre problema abandonului. Pe-atunci nu-mi imaginam ce va ieşi. Scriitorul s-a scuzat, spunându-mi că nu are competenţa necesară pentru a face un scenariu şi că poate ar fi bine să se ocupe de lucrul acesta un profesionist. M-a uimit şi faptul că, în urmă cu câţiva ani, începuse un proiect asemănător, în urma unei vizite în Valea Screzii, dar şi proiectul lui lâncezea. Am plecat de la el fără să-mi promită nimic.
Apoi s-a întâmplat ceva inimaginabil. Sergiu Ciocârlan a scris o carte care ne-a surprins pe toţi. Pe mine, în primul rând, care mă aşteptam la un scenariu şi m-am trezit cu o poveste uluitoare, în care imaginile se derulează cinematografic, având o intensitate rar întâlnită. Nu exagerez cu nimic afirmând că e o carte dură, o carte care s-a ivit într-un moment unic, când trebuie să ai curaj, fiindcă altfel nu mai există second choice. El ar fi putut refuza, aşa cum şi eu aş fi putut face acelaşi lucru cu acest proiect. Dar ceva care n-a depins numai de noi a făcut ca toate să se mişte pe acest itinerar, care se desenează acum prin capacitatea creatoare neobişnuită a scriitorului. În al doilea rând, nu mă aşteptam să-l văd pe Părintele Nicolae Tănase atât de surprins de mesajul şi imagistica grăitoare a cărţii. Dacă, iniţial, şovăise în privinţa filmului, citind cartea, a fost cucerit de idee. Mi-am dat seama atunci de meritul extraordinar al lui Sergiu Ciocârlan, care scriind această carte, parcă îi explicase Părintelui Nicolae Tănase într-o limbă cunoscută ce înseamnă „SCRUM”. În fond, scriitorul ne-a tradus într-un mod incredibil ce înseamnă „SCRUM”, într-un moment în care proiectul suna atât de abstract, de ambiguu şi de nefamiliar. Dumnezeu, nu-mi închipuiesc altfel cum, a hotărât aşa.
Într-o discuţie de peste două ore cu scriitorul brăilean şi Părintele Nicolae Tănase, l-am auzit pe Părintele spunându-i cum a citit 30 de pagini şi era gata să arunce manuscrisul. Avusese în perioada studenţiei însă o experienţă similară cu „Demonii” lui Dostoievski. Citise 130 de pagini şi abandonase. Nimic nu i se păruse semnificativ, nimic nu-i dăduse vreun motiv să continue. După o vreme, a reluat romanul dostoievskian din punctul în care-l abandonase şi nu l-a mai putut lăsa din mână. Cu manuscrisul „SCRUM” a procedat prudent. A deschis mai departe şi a fost absorbit de povestea scrisă remarcabil de Sergiu Ciocârlan, care tratează devenirea existenţială a unui copil abandonat, lupta sa pentru supravieţuire într-o societate fariseică, care rejectează, care vrea să uite, care se spală pe mâini de propriile sale păcate.
Toni, personajul principal, şi Părintele Nicolae, prototipul ficţional al Părintelui Nicolae Tănase, sunt doi eroi, creatori de poveste. Toni este abandonat de la bun început într-un centru de plasament comunist, din care fuge cu deznădejdea copilului care-şi caută familia. Nu ştie deocamdată decât că Părintele Nicolae este familia sa. Ajunge în Vale, ca un refugiat dintr-o lume care nu-l primeşte, care nu-i dă şanse. Biserica este singura care-i dă şansa de-a deveni un erou.
Pare neverosimil, dar centrele de plasament adâncesc traumele şi proiecteză spectrul eşecului umanităţii, al abandonului ei în mizerabil şi promiscuitate. În acest moment, acest proiect poate trezi România, acea Românie somnolentă care nu realizează sau nu vrea să realizeze că abandonul e problema sa crucială. Milioanele de avorturi, în primul rând, adică posibilitatea noastră ca neam de a exista, de a fi, de a ne legitima. Abandonul, cu multele şi întunecatele sale feţe, aduce România în pragul sucombării. Dar un film făcut după această carte uluitoare poate trezi România, dacă filmul va fi realizat la dimensiunea pe care o merită. Sergiu Ciocârlan a scris o carte pe care, citind-o, oricine va înţelege importanţa misiunii pentru stoparea abandonului, importanţa campaniei de strângere de fonduri pentru un film cu adevărat misionar.
Andrei Negoiţă